FILOZOFIA OCCIDENTULUI

Filozofia occidentului isi are radacinile in filozofia antica greaca, veche de aproximativ doua milenii si jumatate, care a daruit omului o noua realitate diferita de cea a formelor si proceselor naturale, primite prin simt, reprezentate distinct si manipulate gestual si mental, pozitionandu-l in lumea formelor si actelor intelective, precise sau ambigue, corelate si argumentate.
Filozofia poate fi definita ca instrument conceptual creat in Grecia antica, care permite individului sa isi utilizeze optim simturile, ratiunea si emotiile, sa conceapa so argumenteze cea mai buna organizare cauzala a lumii in care se afla, sa ii descopere si inteleaga fundamentele structurale, regularitatile si varietatile interactive, sa ii valorifice posibilitatile satisfiante. Filozoful grec antic a dorit sa identifice-califice acele forme-energii-principii primare din care deriva cauzal, dupa un discurs filozofic, multimea de forme, calitati, dependente si miscari naturale, principii care sa permita si posibilitatea prevederii tendintelor evolutive viitoare.

Filozoful a luat in cercetare si omul, el a incearcat sa propuna o alcatuire, organizare, implicare participanta si optiune valorica a personalitatii, a cautat acele actiuni, calitati, convingeri si preferinte esentiale din care ar rezulta toate nuantele comportamentale. Filozoful antic a dorit sa stabileasca o cauza a aparitiei si evolutiei individului, fie prin lumea naturala, externa si autonoma, explorata si explicata filozofic, sau prin alta lume-cauza care trebuia imaginata, argumentata ca necesara, eventual descoperita experimental, lume din ale carei substante, energii si legi, similare sau deosebite celor pamantesti, sa rezulte cauzal fiinta constienta, reflectanta de lume si de sine, in infinita ei diversitate.



-Din punct de vedere filozofic, dar nu numai, omul este o entitate auto-individualizabila, sensibila si inteligibila. Auto-determinabilitatea sau constienta defineste auto-localizarea, individualizarea, caracterizarea, dezvoltarea si valorificarea sistematica de sine, a individului capabil sa isi precizeze, ierarhizeze si relaxeze temporar conditionarile, sa existe prin sine si prin altul.



-Sensibilitatea se exprima in doua feluri, ca perceptie-reprezentare, ca functionare a simturilor care culeg informatii din ambient si le comunica mintii, unde intr-o alchimie secreta fluxul perceptual se interpreteaza ca aspect realitate, ca lume externa, a fiecaruia si a tuturor.

Cea de a doua latura mai speciala a sensibilitatii cuprinde senzualitatea si afectivitatea.

Senzualitatea si emotivitatea sunt energii implicante sau inhibante, sunt tensiuni atractive si repulsoare, care ofera subiectului o masura calitativa apreciant-deprecianta a partilor lumii externe sau a propriei fiintari. Senzualitatea si emotivitatea declanseaza sau franeaza participari, activeaza potentialul interactiv creativ-distructiv al individului, ii ofera motive de actiune si culeg prin efectele dual satisfiante, roadele actiunii.

Senzualitatea atribuie sau refuza calitate variantelor substantialitatii fie ele forme sau fiinte, iar afectivitatea cuprinde multimea starilor polar apreciante, aplicate de individ siesi sau semenilor.